Vinăria “Vitisvin Volintiri” este amplasată în comuna Volintiri, sat vechi cu o vârsta aproape cât țara noastră. Se zice, ca satul își duce veacul încă de pe vremea, când în capul țării era marele neam al Bogdanilor, adică de prin 1420.
Comuna Volintiri, fostul cătun Bebei, este un sat mare și cunoscut, ascuns undeva in Stepa Bugeacului, este localitatea, in care trăiesc oameni simpli, gospodari și cu tradiții seculare. Aici pe hudițele satului a copilărit “privighetoarea Moldovei” - marea cântăreață de operă MARIA BIEȘU. Iar în 2014 în localitate a apărut vinăria “Vitisvin Volintiri”, fondată de Dl Malachi Nicolai Avram, fost președinte de colhoz. In cinstea satului, care a devenit a doua patrie și casă pentru familia Malachi, a fost creată colecția de vinuri sub marca “Crama Volintiri”.
Astăzi vinăria “Vitisvin Volintiri” SRL este o afacere prosperă de familie, condusă de fiul fondatorului - Vladimir Malachi.
Actualmente colecția “Crama Volintiri” cuprinde patru feluri de vin, create după rețete vechi, tradiționale din soiurile de struguri Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc și Viorica. Vinăria este la început de drum, dar are planuri mărețe și ambițioase pentru viitor. Colectia “Crama Volintiri” este doar primul pas pe acest drum anevoios.
Chiar în acest moment se lucrează intens la producerea vinurilor de colecție, create din soiuri selecte de struguri. Și, fiți siguri, ca noua colecție va apărea pe piață în cel mai apropiat timp. Un lucru va rămâne neschimbat - calitatea înaltă a vinului făcut cu mult suflet si dragoste.
Pentru că la “Crama Volintiri” fiecare strop e o poveste.